Vizita la muzeul de ceara din Baia Mare.

DOAR CLICK PE NUMELE CARTII

Autopsia Holocaustului

Am facut cunostinta cu Bacovia (la figurar vorbind) in clasa a 9-a.Si tot atunci am facut cunostinta si cu poezia Liceu:

Liceu, – cimitir
Al tineretii mele -
Pedanti profesori
Si examene grele…
Si azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!

- Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Si mintea mă doare…
Nimic nu mai vreau -
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…

- Liceu, – cimitir
Al tineretii mele -
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tineretii mele!

!!!Cred ca-i reprezentativa pentru liceu si ar putea deveni motto-ul frumosilor ani de scoala.

Rasfoiam azi cartea de romana si invamplarea a fost sa dau peste lucrarea lui Ion Vinea -parca a scris-o zilele astea nu acum zeci de ani

Jos Arta
căci s-a prostituat!
Poezia nu e decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă;
Teatrul, o reţetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuşi fardaţi;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomoţiune în cer;
Sculptura, ştiinţa pipăirilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
Politica, îndeletnicirea cioclilor şi a samsarilor;
…Luna o fereastră de bordel la care bat întreţinuţii banalului şi poposesc flămânzii din furgoanele artei.
V R E M
minunea cuvântului nou şi plin de sine; expresia plastică strictă şi rapidă a aparatului Morse.
D E C I
moarte romanului-epopee şi a romanului psihologic;
anecdota şi nuvela sentimentală, realismul, exotismul, romanescul să rămână obiectul reporterilor iscusiţi
(Un bun reportaj cotidian înlocuieşte azi orice lung roman de aventuri sau de analiză);
Vrem teatrul de pură emotivitate, teatrul ca existenţă nouă.
dezbărată de clişeele şterse ale vieţii burgheze, de obsesia înţelesurilor şi a orientărilor.
Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatură și anecdotă, expresie a formulelor şi a culorilor pure în raport cu ele însele
(Un aparat fotografic perfecţionat înlocuieşte pictura de până acum şi sensibilitatea artiştilor naturalişti)
Vrem stârpirea individualismului ca scop, pentru a tinde la arta integrală, pecete a marilor epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism etc.) – şi simplificarea procedeelor până la economia formelor primitive (toate artele populare, olăria şi ţesuturile româneşti etc).
România se construiește azi.
În ciuda partidelor buimăcite, pătrundem în marea fază activistă industrială.
Orașele noastre, drumurile, podurile, uzinele ce se vor face, spiritul, ritmul și stilul ce vor decurge nu pot fi falsificate de bizantinism, ludovicism, copleșite de anacronisme. Să stârpim, prin forța dezgustului propagat, stafiile care tremură de lumină. Să ne ucidem morții!

(da-ti click pe numele cartii)

Am fost medic la Auschwitz

DATI CLICK PE TITLU DOAR SI CARTEA SE VA DESCARCA IN FORMAT PDF

Se numea Sarah

Avusese incredere in el.Poate prea multa.Nu intelegea de ce nimic nu mai era la fel.Totul incepuse atat de frumos.Era o poveste ca in print si cersetor.Ea era printesa,iar el cersetorul.Aroganta,mandria si orgoliul ei au fost inabusite de un sarut,de o mangaiere,apoi de o poveste de iubire.Totul era minunat.Era frumos ,si era de poveste.

Au trecut 3 ani…trei ani de poveste

Apoi Luisa a simtit ca ceva s-a schimbat.Prima data Sorin isi pierduse serviciul,apoi ii ceruse bani,din ce in ce mai multi bani.Luisa a ramas insarcinata.Si acum a venit prima palma.Si a doua si a treia……………………………………………………………………………………………………………

A mai trecut un an…

In fata oglinzii din hol statea o femeie.Era imbracata in alb.Peste tot era intuneric.Si in casa si afara.Mainile ii erau rosi de sange.Cutitul cu care se ranise era cazut pe jos.Corpul vanat se vedea prin rochia alba.Ochii ii erau rosii de atata plans.Pe jos mucuri de tigara,sticle goale,masa era rupta,hainele fetitei-aruncate pe geam.Dupa ce venise acasa beat,o lovise,copilul tipa,cu o lovitura o aruncase la pamant.Apoi s-a dus sa se culce.Cand ea s-a trezit,s-a indreptat spre bucatarie.Copilul dormea.Si el.Cutitul luneca pe venele ei.Dar s-a oprit.S-a dus in fata oglinzii.Ea,ea cea adevarata nu era aceea.

A ridicat cutitul.S-a indreptat spre el.A ridicat cutitul.Un plans de copil spargea linistea vazduhului.Cutitul a cazut pe jos…

Femeia in rochie alba iesea acum cu fetita in brate din scara blocului.Va merge la parinti.Or sa o ierte.Au chemat-o acasa cand s-a nascut copila.In fata blocului o astepta masina alba a fratelui ei.

Luisa privea inaintea ei,si se gandea la tot ce a lasat in urma.Sirenele rasunau in urma lor

Peste ani……….

Copiii Luisei se jucau in fata casei bunicilor…trecutul nu mai conta…prezentul era important…Nu se lasase batuta…si in cele din urma reusise…gasise dragostea

                                                                RETETA DRAGOSTEI 
1000 grame suflet
500 grame respect
450 grame incredere
400 grame zambet
350 grame daruire
300 grame creativiate
250 grame surprize
200 grame veselie
150 grame muzica
100 grame pasiune
50 grame curiozitate
10 grame secrete
8 grame gelozie
6 grame suparare
4 grame ura
2 grame manie
0 grame venin
         Se pun toate ingredientele intr-o oala mare,se amesteca cu lingura fericirii si se serveste zilnic,in portii mici,dar care nu trebuie sa lipseasca niciodata din viata cuiva.
Se recomanda a se servi :
                    La micul dejun cu paine lapte si branza sau cu cereale
                     La pranz cu supa+felul II+desert
                        La cina cu salata de legume
Bautura indicata :nu conteaza dar recomand vinul la restaurant si berea pe terasa si laptele la micul gejun

“Una dintre marile tragedii

ale acestui secol este ca nu se

poate trai din cultura”

 

Teodoreanu, Ionel – La Medeleni vol.1

Am postat mai demult 2 fragmente din La Medeleni si scriam acolo ca mi-a venit sa plang cand am citit ultimul volum.

Aici nu mai postez nici un fragment postez numai cartea primul volum dar le postez si restul mai tarziu( carte ii sus)

Sunt sigura ca opera calinesciana nu are nevoie de vreo descriere:

Calinescu George – Enigma Otiliei (Cartea)

Portocala mecanica

Posted: 14 ianuarie 2012 in Carti
Etichete:, ,

O carte foarte interesanta pe care o recomand tuturor.

Protagonistul are 15 ani si duce o viata bazata pe alcool,droguri,violuri si crime. Sfarsitul cartii il face sa se gandeasca ca ar trebui sa o ia de la inceput.E tot ce spun.Restul citeste singur.

Doar da un click si gata.

Burgess, Anthony – Portocala mecanic

Volumele pe care le-am promis

Teodoreanu, Ionel – La Medeleni 4

Teodoreanu, Ionel – La Medeleni 2-3

 

― Taci!… Taci!… Taci!…

O prăvălise pe sofa şi, cu genunchiul drept, îi zdrobea sânii. Degetele şi le înfipsese în gâtul ei plin şi alb, parc-ar fi vrut să înăbuşe un răspuns de care se temea. Îi simţea corpul zvârcolindu-se, întocmai ca sub o îmbrăţişare fierbinte, şi zvârcolirea îl înfuria mai nătâng.

― Taci!… Taci!…

Repeta acelaşi cuvânt, cu acelaşi glas horcăit, forâind pe nas rar, prelung. Ochii lui umflaţi nu vedeau totuşi nimic, ca şi când s-ar fi coborât peste ei un obositor văl roşu…

Într-un târziu, o atingere molatecă îi cuprinse braţele, numai câteva clipe, şi apoi se topi, neputincioasă. El îşi dădu seama, ca prin vis, că trebuie să fie mâinile ei, încercând să se apere. Şi atunci, deodată şi foarte desluşit, îşi auzi propria-i voce, aspră, strâmbă, gâfîită, răbufnind ca dintr-o adâncime de pivniţă, îi trecu fulgerător prin gând ”ce glas!” şi îndată, parcă şi-ar fi recăpătat brusc vederea, zări două globuri albe, sticloase, aproape ieşite din orbite, cu o finăreţea de vinişoare roşii încercuind o pată rotundă albastră-viorie: ochii ei înmărmuriţi într-o lucire de spaimă resemnată… Privirea îl ustura ca o mustrare nesuferită.

Aici ii toata cartea:

Rebreanu, Liviu - Ciuleandra

De fapt sunt cursurile Ecdl dar se pot folosi ca material de referinta pentru bacalaureat , mai a;es de cei care prefera sa invete si teoria ca la carte. :D

Modulul 1

Modulul 2

Modulul 3

Modulul 4

Modulul 5

Modulul 6

Modulul 7

Simulari